Despre

„A fost odată ca-n povești, a fost ca niciodată, din oameni simpli și onești, o prea-cuminte fată… În odaia ei fermecată, în care visele deveneau realitate, ea era o mică prințesă, cu părul bălai și ochi întrebători. Ca orice copil fericit, avea o Cheie Magică de la Împărația Poveștilor. Aici intra adesea, împreună cu păpuși, ursuleți și alte jucării preferate pe care vraja viselor ei le transforma în personaje de basm: prinți, prințese, cai înaripați, pitici și uriași și câte altele…

La nașterea sa, trei ursitoare, Blândețea, Răbdarea și Perseverența, i-au adus darurile cele mai de preț ale copilăriei. De-atunci, prințesa îi învăță pe licurici să lumineze, pe greieri să cânte și pe furnici să muncească. În Lumea Poveștilor, nu era timp pentru odihnă, căci fiecare avea sarcini precise așa încât magia nu se sfârșea niciodată. Camera devenise neîncăpătoare pentru pitici, pentru copiii mari și mici, chiar și pentru mămici și tătici.

Azi așa, mâine așa, dintr-un bocanc prăfuit, dar bine meșteșugit, cu imaginație și veselie a aparut Casuța din Povești, locul vrăjit, numai bun pentru un viitor stralucit.

Aici, s-au adunat, alături ce cele trei mari ursitoare, acum zâne – educatoare, flori fermecate, mămăruțe pictate și mult, mult soare. Pentru îngrijire, au venit două furnici de soi care, mai apoi, au adus tot alfabetul Literelor și tabla Cifrelor buclucașe. Jocul, scrisul și cititul, dar chiar și dormitul, într-o lume de poveste, te-ar face și pe tine, drag părinte, să-i treci pragul, desigur, …

De atunci, lumea copilăriei are, cu adevărat, un loc pentru visat, fiindcă toți au aflat, că acum Casuța din Povești aduce mângâiere parinților iubiți, liniște bunicilor vestiți și bucurie copiilor cuminți. Iar dacă un copil va plânge încetișor, prințesa din poveste îi va aduce, din camera secretă, o poveste fermecată, ca să n-o uite niciodată.

Dragii mei, mici și mari, am încălecat pe-o șa măiastră și v-am spus povestea noastră și a Căsuței din Povești, un vis devenit realitate, o dorință împlinită pentru voi.”

Flavia Wienands

Dorim sa continuam aceasta poveste minunata, unde licuricii si zanele sa devina personaje adevarate, unde voia buna si zambetul cald al copiilor sa ne incalzeasca sufletul cu multumire.

Echipa Casuta din Povesti

web design si concept online